Magazin

Gradinita pentru totdeauna

MIRA LOGHIN

9,00 

Odată cu intrarea copilului în colectivitate, în viața de părinte apare o mare schimbare. Grădinița este o nouă relație pe care începi să o construiești de la zero, în care investești în primul rând încredere și timp. Cum fac față acestui proces? Cum mă ajut pe mine, cum îmi ajut copilul? Cum îi va fi copilului meu fără mine? Va plânge? Îl va lua cineva în brațe? Oare va mânca? Va dormi la prânz? Și ce fac dacă mai are un frățior mic acasă? Cum știu că e pregătit? Care e vârsta cea mai potrivită? Cât de des se va îmbolnăvi? Ce fac dacă refuză să mai meargă la grădiniță? Cum știu dacă a fost abuzat fizic sau emoțional? Și dacă nu se va acomoda, iar eu nu am soluții să îl țin acasă, ce fac? Să caut o grădiniță de stat sau privată? Cu program scurt sau lung?

La toate aceste întrebări răspunde Mira Loghin, fondatoarea Centrului de Educație Alternativă Lumea lui Momo, în cartea sa Grădinița pentru totdeauna, rodul unui studiu de zece ani bazat pe experiența sa în lucrul cu copiii, părinții și educatorii, pe formările sale în educație și psihologie, pe observarea comportamentului relațional al copiilor și pe principiile Comunicării Nonviolente.

1 în stoc

Categorie:

Informații suplimentare

Autor

MIRA LOGHIN

ISBN

9789733411215

Numar pagini

288

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Gradinita pentru totdeauna”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *