Sunt fratele Kane despre care toți bârfesc în spatele ușilor închise. Răsfățatul cu un fond fiduciar generos. Sportivul ratat. Alcoolicul de performanță. Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat, în afară de ea. Alana „Lana” Castillo – cea mai bună prietenă din copilărie și singura femeie pe care am iubit-o vreodată. Când i-am frânt inima în urmă cu șase ani, i-am promis că nu o să mă mai întorc niciodată la Lake Wisteria. M-am ținut de cuvânt până când testamentul bunicului meu a schimbat totul. Pentru a-mi primi moștenirea, trebuie să petrec o vară întreagă la reședința familiei înainte de-a o vinde. Teoretic, nimic complicat, numai că de întregul meu plan s-a ales praful chiar din prima zi. Se pare că Lana nu doar că locuiește în casa cu pricina, ci și pretinde că o deține.
Alana
Să mă îndrăgostesc de Callahan Kane a fost o greșeală. Mi-a spus asta încă dinainte de a-mi frânge inima și a distruge prietenia care ne lega în urmă cu șase veri. Când mi-a promis că nu se va mai întoarce niciodată aici, am fost suficient de fraieră, încât să îl cred. Apoi însă, Cal și-a făcut apariția cu intenția de a vinde casa bunicului său. Punctul slab al planului pe care l-a ticluit? Numele meu este trecut pe titlul de proprietate.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.