Magazin

Se numea Sarah

TATIANA DE ROSNAY

10,00 

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părintii ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existență.
Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie o întâmplare reală din Franța aflată sub ocupație şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.
„O lectură tulburătoare… O carte care-ți merge la suflet încă de la primul capitol, iar scenele și personajele descrise îți rămân în minte mult timp după ce ai terminat de citit.“ – Publishers Weekly
Carte publicată în 40 de țări

Stoc epuizat

Informații suplimentare

Autor

TATIANA DE ROSNAY

ISBN

9786063307737

Numar pagini

304

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Se numea Sarah”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *